Să nu mai mințim!

Lumea spune „Be true to your feelings”. În contrast parcă, Dumnezeu îmi spune să iert – când eu simt orice în afară de iertare. Să fiu supus – când numai asta nu e în mine. De ce îmi cere atunci Dumnezeu să mint? Tot El îmi spune să car valizele unui roman o milă în plus față de mila care îmi este pretinsă de lege – deci, în timp ce eu aș vrea să nu-l mai văd, trebuie să-i car valizele și după aceea să mai trăiesc minciuna asta preț de încă o milă? De ce este tot creștinismul o minciună? Ce fac eu dacă întorc celălalt obraz? – nu este asta o minciună exterioară? – căci dacă ar fi să arăt la exterior ceea ce este în interior atuncea cu singuranță nu aș întoarce celălalt obraz. În 1 Corinteni 13.1-3 Dumnezeu ne va spune despre faptele noastre sacrificiale că nu au fost adevărate: au fost doar minciuni. De ce? – pentru că n-am iubit. Fără să iubesc pe cel de lângă mine tot creștinismul este doar o minciună. Legea este de aceea fără putere – căci ea care este perfectă nu poate să mă schimbe și în consecință produce în mine doar minciună. Orice împlinire de porunci nu este decât o mască mincinoasă. Dacă nu vine din dragoste. Ei bine, la final, nu este dragostea cea mai mare minciună? – căci mi se poruncește să iubesc pe cel de lângă mine! Dar adevărul este că nu-l iubesc! Și atunci? – să mă prefac și să mint? Singurul adevăr este dragostea cu care El m-a iubit și S-a dat pe Sine pe Cruce pentru mine. Dragostea asta nu este mincinoasă. Eu sunt invitat să primesc adevărul despre adevărata dragoste. Dacă El mă iubește și eu cred asta, dragostea adevărată care nu este o minciună mă umple și atuncea am dragoste adevărată care nu este o minciună. Atuncea trăiesc în adevăr, în lumină. Altfel, pun căruța înaintea cailor și totul este o minciună.