The main thing is to keep the main thing the main thing

În vieață avem câteva decizii importante și multe decizii neimportante, mărunte. Spiritualitatea (și voia lui Dumnezeu) este ca în deciziile importante să ne încredem în El. Dacă se întâmplă asta, atunci în deciziile neimportante avem libertate și relaxare. Omul carnal e pe dos: în deciziile importante nu se încrede în Dumnezeu ci merge prin vedere, uitându-se la oameni și la el însuși. De aceea se simte vinovat și despărțit de Dumnezeu – însă nevoia lui de a avea “noroc” în vieață îl face să încerce să-L cumpere pe Dumnezeu prin deciziile neimportante în viață – care devin acum foarte importante, tocmai din acest motiv. Așa apare religia. Un fariseu este un om care consideră lucrurile mărunte ca fiind foarte importante pe când cele importante sunt ignorate. Domnul Isus le spunea fariseilor că dau zeciuială din mărar dar nu fac dragostea, mila și dreptatea. Domnul Isus le spunea fariseilor că strecoară țânțarul dar înghit cămila. De aceea Dumnezeu spune: Îmi trebuie mie toate jertfele și sărbătorile voastre? Voi Mă lăudați cu buzele însă inima voastră este departe de Mine…

Există putere și autoritate în viața cuiva care în deciziile importante se încrede în Dumnezeu. Iar ca urmare există libertate de toată religiozitatea, regulamentele și superstiția omului carnal. Augustin spunea să-L iubești pe Dumnezeu și să faci ce vrei…

Nu fi un om mărunt! În Matei 18 Petru voia, în mărunțimea lui, să numere iertarea… Dumnezeu în schimb i-a arătat lui Petru cât de largă este inima Lui, cât de mare este iertarea Lui, cât de măreț este harul Lui. Carnea nu este un recipient pentru lărgimea inimii lui Dumnezeu. Carnea este un puț fără fund – oricât ai turna în ea, oricât ai iubi-o, rezultatul este același: nimeni nu mă iubește, nimănui nu-i pasă de mine… Corintenii erau la strâmtoare în inima lor…

Aș putea fi un tată mărunt… să număr țânțarii fiului meu… În schimb e mult mai bine să am o inimă largă: ești fiul meu! – nu-mi vine să cred ce bucurie…

Dumnezeu va aduce înaintea ta decizii importante… încrede-te în El! Întreaga ta vieață se va alinia începând de acolo…

Advertisements

Circumcizia

Pavel scrie galatenilor îndeosebi despre circumcizie. În 5.11 Crucea predicată de el era o poticnire deoarece spunea că nu mai este nevoie de circumcizie. Dar în urma lui Pavel veneau iudeizatorii, acei apostoli falși care convingeau oamenii că nu este suficientă doar Crucea ci trebuia și circumcizia.

Dar ce este circumcizia? În Geneza 17.11 Dumnezeu spune lui Avraam că definiția celui care are un legământ cu Dumnezeu este circumcizia. Sub sancțiunea nimicirii din versetul 14. Cu alte cuvinte, mai important chiar și decât nașterea din sângele lui Avraam era ce făceai tu: dacă erai circumcis. Că erai născut evreu nu însemna nimic daca nu aveai și circumcizia în carne. Or circumcizia era ceva vizibil, exterior – așa știai cine era evreu și cine nu.

Evanghelia este un legământ superior primului – despre cele două legăminte vorbește Pavel în Galateni 4. Pentru că nașterea din Sângele scump al Domnului nostru Isus Hristos este suficientă pentru a fi mântuit. Dar Evanghelia este atacată de cei care predică circumcizia. Poate nu la propriu (în carnea prepuțului) însă este același mesaj: da, da, ai crezut… însă trebuie să o și arăți… să se și vadă… Acestora Pavel le spune să se taie… în 5.12… pentru că ei de fapt nu vor decât să se laude înaintea oamenilor – în 6.12 – ca să fie acceptați de lume.

Da, toți cei care se sprijină doar pe credință în Crucea lui Hristos vor fi prigoniți de cei care au o pricină de laudă în circumcizia lor: ce anume este vizibil.

Pavel, mai mult ca oricine, putea avea o pricină de laudă în carnea lui. În Filipeni 3 el spune că era circumcis, israelit, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei, fariseu, plin de râvnă și fără vină. Dar toate acestea au devenit un gunoi nefolositor atunci când a cunoscut pe Hristos și dreptatea care vine nu prin ce faci și se vede ci de la Crucea Lui.

Emoționalismul

O formă a mândriei (și a iubirii de sine) este emoționalismul. Acesta este a crede că ai putea să faci o treabă mai bună decât Dumnezeu deoarece lui Dumnezeu nu Îi pasă însă ție da. Este de-a dreptul nelegiuire. Este o mulțumire de sine și o aplecare asupra “milei” personale încurajată de diavol a se ridica deasupra lui Dumnezeu.

Dumnezeu permite ca unii să meargă în iad ca urmare a libertății lor de a decide. Dumnezeu permite ca unii să-și distrugă viața ca urmare a aceleiași libertăți. În fața acestora emoționalismul este să gândesc că Lui nu-I pasă. Dar mie da.

Din emoționalism creștinii se căsătoresc cu o cauză pierdută pe ideea că Dumnezeu nu l-a putut mântui – sau n-a putut-o mântui – dar o să pot eu ceea ce Dumnezeu nu a putut. Tot din emoționalism creștinii nu-și disciplineaza copiii. Și tot din emoționalism purtăm uneori discuții interminabile cu cineva care deja și-a închis urechile la dragostea Duhului Sfânt.

Pentru unii creștini Dumnezeu este Unul Care nu-i contrazice niciodată… Tot ce fac ei este bine și Dumnezeu e Cel mai drăguț suporter… Pentru că, gândesc ei, Dumnezeu nu caută decât să le cultive emoția proprie care este atât de “pură”. Emoționalismul este să declari în sinea ta că viața nu ar trebui să conțină durere…

La picioarele Crucii Sale văd o dragoste care nu se crede a fi ceva ci este o acțiune. Mă-nchin unei iubiri care mă mântuiește și care este totul. Nu mai trăiesc eu ci El trăiește în mine. Mă lepăd de emoționalismul care mă exalta oprindu-mă de la a primi dragostea Lui. Și mă odihnesc în grija Lui pentru mine. Universul nu stă pe umerii mei. Eu sunt doar un închinător.

Fericirea

Fericirea e ca moartea. Ați observat cum peste tot în jurul dumneavoastră moartea se întâmplă doar altora? Așa este și cu fericirea – știm că există oameni fericiți și am vrea să fim și noi. Ne împotrivim cu disperare ideii că nimeni n-ar fi fericit pentru că asta ar însemna că nici noi nu vom fi vreodată.

La fel, în căsnicii, există un secret bine păstrat – dacă respectiva căsnicie este fericită. Că mulți par fericiți dar, cum am mai spus, adevărul e un secret bine păzit…

Dumnezeu ne oferă o altă axă, surprinzător de perpendiculară pe cea a fericirii: El ne spune să căutăm sfințenia, nu fericirea. În Biblie găsim oameni care sunt fericiți cu o fericire care vine din sfințenie și nu din cât de bine le merge viața. Domnul Isus ne-a spus să căutăm mai întâi Împărăția Lui și celelalte ni se vor da pe deasupra.

Dar sfințenia, cum o caut? Unde o găsesc? Ahaa, uite ceva: căutați și veți găsi! Mulți se incurcă la versetul ăsta în timp ce caută fericirea și nu sfințenia. Căci pentru sfințenie este suficient să stai la picioarele Domnului și să primești Cuvântul Lui – prin Cuvânt suntem sfinți.

Credință sau Vedere

Înainte de a vedea conținutul, vezi ambalajul. Există o singură șansă de a crea prima impresie. Lumea se uită la ambalaj. La ceea ce izbește ochiul. Și cu siguranță nu s-ar uita la conținut daca ambalajul nu este atrăgător.

Dumnezeu ne trimite în lume cu cel mai puternic mesaj: Evanghelia. Ea are putere să mântuiască pe oricine crede. Doar să creadă în Cuvintele pe care le aude. Dar ambalajul, chiar dacă este unul curățit și sfințit prin Cuvântul din el, este unul slab. Nu un prinț, nu un actor celebru, nu un conducător carismatic merge să vestească Evanghelia. Noi suntem trimiși ca miei în mijlocul lupilor.

Dacă am fi lupi puternici, lupii ne-ar asculta. Dar ar fi vedere. Nu credință. Dar noi suntem trimiși ca mieii în mijlocul lupilor iar cine ascultă și crede Cuvintele are viața veșnică. Prin credință.