Emoționalismul

O formă a mândriei (și a iubirii de sine) este emoționalismul. Acesta este a crede că ai putea să faci o treabă mai bună decât Dumnezeu deoarece lui Dumnezeu nu Îi pasă însă ție da. Este de-a dreptul nelegiuire. Este o mulțumire de sine și o aplecare asupra „milei” personale încurajată de diavol a se ridica deasupra lui Dumnezeu.

Dumnezeu permite ca unii să meargă în iad ca urmare a libertății lor de a decide. Dumnezeu permite ca unii să-și distrugă viața ca urmare a aceleiași libertăți. În fața acestora emoționalismul este să gândesc că Lui nu-I pasă. Dar mie da.

Din emoționalism creștinii se căsătoresc cu o cauză pierdută pe ideea că Dumnezeu nu l-a putut mântui – sau n-a putut-o mântui – dar o să pot eu ceea ce Dumnezeu nu a putut. Tot din emoționalism creștinii nu-și disciplineaza copiii. Și tot din emoționalism purtăm uneori discuții interminabile cu cineva care deja și-a închis urechile la dragostea Duhului Sfânt.

Pentru unii creștini Dumnezeu este Unul Care nu-i contrazice niciodată… Tot ce fac ei este bine și Dumnezeu e Cel mai drăguț suporter… Pentru că, gândesc ei, Dumnezeu nu caută decât să le cultive emoția proprie care este atât de „pură”. Emoționalismul este să declari în sinea ta că viața nu ar trebui să conțină durere…

La picioarele Crucii Sale văd o dragoste care nu se crede a fi ceva ci este o acțiune. Mă-nchin unei iubiri care mă mântuiește și care este totul. Nu mai trăiesc eu ci El trăiește în mine. Mă lepăd de emoționalismul care mă exalta oprindu-mă de la a primi dragostea Lui. Și mă odihnesc în grija Lui pentru mine. Universul nu stă pe umerii mei. Eu sunt doar un închinător.

Fericirea

Fericirea e ca moartea. Ați observat cum peste tot în jurul dumneavoastră moartea se întâmplă doar altora? Așa este și cu fericirea – știm că există oameni fericiți și am vrea să fim și noi. Ne împotrivim cu disperare ideii că nimeni n-ar fi fericit pentru că asta ar însemna că nici noi nu vom fi vreodată.

La fel, în căsnicii, există un secret bine păstrat – dacă respectiva căsnicie este fericită. Că mulți par fericiți dar, cum am mai spus, adevărul e un secret bine păzit…

Dumnezeu ne oferă o altă axă, surprinzător de perpendiculară pe cea a fericirii: El ne spune să căutăm sfințenia, nu fericirea. În Biblie găsim oameni care sunt fericiți cu o fericire care vine din sfințenie și nu din cât de bine le merge viața. Domnul Isus ne-a spus să căutăm mai întâi Împărăția Lui și celelalte ni se vor da pe deasupra.

Dar sfințenia, cum o caut? Unde o găsesc? Ahaa, uite ceva: căutați și veți găsi! Mulți se incurcă la versetul ăsta în timp ce caută fericirea și nu sfințenia. Căci pentru sfințenie este suficient să stai la picioarele Domnului și să primești Cuvântul Lui – prin Cuvânt suntem sfinți.

Credință sau Vedere

Înainte de a vedea conținutul, vezi ambalajul. Există o singură șansă de a crea prima impresie. Lumea se uită la ambalaj. La ceea ce izbește ochiul. Și cu siguranță nu s-ar uita la conținut daca ambalajul nu este atrăgător.

Dumnezeu ne trimite în lume cu cel mai puternic mesaj: Evanghelia. Ea are putere să mântuiască pe oricine crede. Doar să creadă în Cuvintele pe care le aude. Dar ambalajul, chiar dacă este unul curățit și sfințit prin Cuvântul din el, este unul slab. Nu un prinț, nu un actor celebru, nu un conducător carismatic merge să vestească Evanghelia. Noi suntem trimiși ca miei în mijlocul lupilor.

Dacă am fi lupi puternici, lupii ne-ar asculta. Dar ar fi vedere. Nu credință. Dar noi suntem trimiși ca mieii în mijlocul lupilor iar cine ascultă și crede Cuvintele are viața veșnică. Prin credință.