Strălucirea Slavei LUI

Întruparea Lui, slăbiciunea, umilirea și moartea Sa prin răstignire au fost mai mult decât o necesitate înspre salvarea noastră. Au fost de fapt manifestarea completă a gloriei Lui, reprezentarea exactă a Ființei Lui – slavă care nu a fost posibil a fi revelată de la începutul creației.

Avem tendința de a înțelege coborârea Lui ca fiind un efort suplimentar pe care El a trebuit să-l facă pentru noi. Adică se putea și fără, era mai bine dacă nu era nevoie ca El să sufere atâta însă, pentru că a fost nevoie, a făcut-o.

Ne gândim în mod eronat că El Și-a abandonat gloria, S-a coborât și a devenit un Om, sărac, slab și supus creației iar la urmă morții. În realitate însă, El a venit tocmai pentru ca să-Și reveleze deplina glorie, Cine era El de la început cu Tatăl Său. Hristos murind pe Cruce în slăbiciune este gloria deplină a lui Dumnezeu! Isus slujind, spălând picioare, plângând, blând și smerit – Acesta este Dumnezeul nostru glorios și reprezentarea exactă a Cine era El din veșnicii – lucruri care nu au putut fi cuprinse în creație. Creația L-a cuprins doar în măreția Lui de Stăpân, Creator și Susținător al tuturor lucrurilor. Atotputernic. Dar El de fapt este mult mai glorios de atât: dar acest mult mai glorios nu înseamnă o putere mai mare, ci înseamnă smerenia Lui: Acesta este Dumnezeul nostru.

Autoritatea cea mai mare nu este aceea de a stăpâni peste toți ci este aceea de a sluji și de a-ți da viața. Hristos este Dumnezeu Care a venit să-Și arate, în sfârșit, toată autoritatea.

Nu Moise este cel care a văzut gloria lui Dumnezeu ci Petru! – în timp ce Domnul, îngenuncheat, îi spăla picioarele…

Mă întreb dacă Moise ar fi fost mulțumit să vadă Fața Domnului, nu spatele: Domnul, îngenuncheat, spălând picioarele… Domnul, răstignit, ispășind păcatele lumii întregi. Dar lui Moise i s-a spus direct: nu poate omul să vadă Fața mea și să trăiască, adică omul natural nu poate vedea Fața Lui.