Viața de Înviere

Creștini fiind, orice îngropăm în viața noastră înviază. În viața noastră îngropăm multe: oportunități, sănătate, prietenii, relații, poate căsnicii, poate pe cei dragi. Dar morțile noastre nu sunt ca cele normale. Cele lumești sunt așa că dacă te duci la mormânt după trei zile, mortul este tot acolo. Dar noi, a treia zi, dacă ne ducem la mormânt, descoperim un mormânt gol – căci ce am îngropat noi nu mai este acolo. În Luca 24 versetele 4 și 12, ucenicii erau mirați pentru că nu reușeau să înțeleagă ce se întâmplă cu trupul mort al Domnului – de ce nu mai este acolo. Tot așa eu, spre exemplu, „am pus cruce” unei prietenii din cauza trădării, rănilor, dezamăgirilor. Am îngropat-o iar eu am rămas rănit cu o rană ce nu poate fi mângâiată (Matei 2.18). Dacă aleg să-mi găsesc identitatea în rănile mele atunci nici nu o să merg să văd mormântul gol. Sau, dacă merg, o să rostogolesc la loc piatra pentru că nu vreau să rămân mirat de ce lucrează Dumnezeu în viața mea. Căci da, morțile din viața noastră nu sunt ca cele din lume. A treia zi „mortul” nu mai este acolo – durerea mea nu mai este acolo. Dar nici nu mai este cum era înainte. Timpul nu se dă înapoi. Dumnezeu lucrează ceva nou. Puțin mai încolo, în grădină, Îl găsesc pe Domnul pe care nu Îl recunosc la început pentru că ce semănăm noi este doar o sămânță care nu ne dă o idee despre trupul care va răsări. Dar da, „mortul” nu mai este acolo, ceva nou a înviat, eu sunt vindecat, oamenii întradevăr mi-au dorit răul dar Dumnezeu a întors tot răul înspre bine. Mormintele din viața noastră sunt goale! Toate! Căci tot ce a murit înviază! Mirarea noastră se trasformă în bucurie. Dumnezeu lucrează în viețile noastre nu salvând ce moare ci înviind ce moare, într-un trup diferit de sămânța pe care am pus-o în pământ (1 Corinteni 15.37).